Mi-era dor de Albastrul lunii; nu este chiar ‘albastru nemarginit, aproape transparent’, ci declinari de albastru si alte culori; pentru ca imi plac vitraliile – este ca si cum ai privi reflectia unui curcubeu disparat, iar cand incerci sa opresti aranjarea imaginii pe perete sau pe podea, parca ai tine culorile in palma, ori ti s-ar tatua trecator pe piele.
Imi place imaginea, Total – mozaicul, coloanele, felul in care plutesc culorile pana sa se astearna pe jos, tacerea.
Impresie. Albastru inefabil... 