Posted in bleuèmes, keane

1 albastru/ luna

Pentru Albastrul acestei luni am ales ceva oarecum neconventional; poate pentru ca este in alb-negru si nu albstru, si nu este tablou, ci partitura.


Pentru ca este o melodie care a depasit de multa vreme nivelul de Pasiune, ajungand la Obsesie; si cu fiecare ascultare, obsesia pare ca devine mai ilimitata, la fel si aviditatea, nevoia de ea.

Si aceleasi versuri, mereu…. poate pentru ca nu mi se pare ca as fi scapat de singuratate, sau ca as putea vreodata; poate pentru ca tocmai prezenta celorlalti acentueaza sentimentul, desi este mai placut sa ne mintim singuri… pentru ca nu stim cat tragic poate ascunde un zambet, sau cata singuratate o viata mereu plina. Sau cat intuneric trebuie sa inconjoare o lumina…

Why d’you laugh?
When I know that you’re hurt inside?
…..
And why’d you lie
When you wanna die, when you’re hurt inside
Don’t know what you lie for anyway
Now there’s nothing left to say…