Imaginea lunii are mult albastru si un felinar – in acest context, restul este efect; pentru ca imi plac felinarele – imi place lumina lor, designul lor, aerul lor de demult, felul cum simt ca intr-un fel dezvaluie locuri din alte timpuri… poate pentru ca uneori simt ca m-am nascut in alt veac; cel gresit. Poate pentru ca il traiesc pe acesta, privesc spre vremuri trecute si nestiute cu o nostalgie care cauta un loc in care sa se potriveasca; perfect.
xxx
Impresie. Albastru inefabil... 
Neadecvarea noastra la lume e o perspectiva egocentrista. Sta in puterea oricui sa se adapteze la lume sau, pentru cei mai fericiti, sa adapteze lumea la ei.
LikeLike
ah…lasa maximele, cugetarile si aforismele, si incearca mai intai sa patrunzi sensul a ceea ce citesti 🙂
LikeLike
Nu e oare mereu static albastrul tau ?
LikeLike
@Nautilus:
Asa imi pare… ce poate insemna?
@bhuttu:
uite cum vad eu lucrurile:
ia lumea ca un joc de puzzle, iar omul o bucata din joc:
– adaptarea la lume este ca si cum ai taia o bucata dintr-o piesa de puzzle ca sa se potrivesca unuia dintre locurile ramase goale;
– adaptarea lumii la bucata de puzzle este ca si cum ai decupa puzzle-ul completat pana atunci ca sa se potriveasca unei figurine
– dar (ne)potrivirea la un loc (in exemplul nostru), inseamna ca undeva, in acel puzzle exista un spatiu creat dupa forma exacta a acelei figurine care isi cauta locul…
Dupa mine, neadaptarea si nepotrivirea sunt concepte diferite.
LikeLike
Poate ca miscarea in albastru trece dincolo de el
LikeLike
Pt ca ai pomenit de “miscarea in albastru”, mi-am amintit urmatoarele cuvinte ale lui Nicolae Steinhardt:
“[De altfel] albastrul nu e o culoare, e si el o liniste”; cred ca, intr-un fel, aduce cu sugestia ta…
LikeLike