Argint viu/ Poesis

Imi doresc uneori ca Poezia sa se manifeste in mine ca o excrescenta – somatic. Se se transforme pe pielea mea intr-o imensitate de cos, sa pot astfel stoarce tot poesis-ul din mine, intre pagini interminabile colcaind de versuri.

Apoi sa imi ramana un punct negru, care, din cand in cand, sa se umple cu resturi de poezie, pe care sa le scot ca pe un fir de lumina in fata oglinzii orbite launtric de soare, cu urlete, durere si satisfactie, si care sa imi lase pe fata urme de sange si de argint, care sa se vindece intr-o cicatrice si un nou punct negru – semn al poeziei care a fost si care va sa renasca…