Am intalnit zilele trecute cel mai frumos brad de Craciun pe care l-am vazut vreodata — un brad care inspira basme; pentru mine, intalnirea din pizzeria unde l-am aflat a stat sub vraja lui.
Acum, aproape ca inteleg pasiunea colectionarilor (de opere de arta in special) – cred ca nu provine din splendoarea obiectului respectiv, sau dorinta de a poseda ceva unic, ci dintr-o teama: frica de dor — teama ca ti s-ar putea face dor de imaginea acelui obiect care ti-a surprins privirea, si te-a cucerit, si nu-l vei mai (re)gasi niciodata…
Impresie. Albastru inefabil... 
Da, foarte frumos spus. Dar cred ca trebuie adugata si implinirea estetica la motivele colectionarilor. Aspiratia spre un “dincolo” care ne scapa tot timpul, spre transcendent, se poate face si estetic.
LikeLike
Eu nu inteleg filozofiile astea ale voastre, dar spune-mi totusi la ce pizzerie ai gasit acest brad. E chiar frumos 🙂
LikeLike
@Gabriel: nu am retinut numele localului, dar stiu precis ca se afla pe sos iancului, colt cu str cristescu dima, pe linia lui 335, cu o statie si putin inainte de iancului 🙂
LikeLike
I'Ladrino se numeste
LikeLike
Asa Luminitz! Multumesc… sau sa zic 'merci beaucoup'? =)) :*
LikeLike
“merci beaucoup” vom spune incepand cu 1 feb. 2011 :D……pana atunci merge “thank you” =))))
LikeLike